stiri, noutati & sfaturi medicale
MS a anunțat că va scoate la concursul național de intrare în Rezidențiat din 21 noiembrie 2010 mai multe locuri și posturi pentru specialitățile medicale, altele decât medicina de familie.
Astfel, în 2010, absolvenții universităților de medicină și farmacie vor concura pe 4000 locuri și posturi (3527 locuri și 473 posturi). Dintre acestea, 3263 sunt destinate viitorilor specialiști (fără specialitatea medicină de familie), față de doar 1767 de locuri și posturi care au fost scoase la concurs anul trecut.
Recent, MS a anunțat reducerea duratei de rezidențiat pentru 36 de specialități și eliminarea rezidențiatului cu durata de 7 ani.
Metodologia de desfășurare a concursului de rezidențiat din 21 noiembrie 2010 va fi publicată în prima săptămână a lunii august. Reprezentații MS au anunțat că nu vor exista modificări în ceea ce priveşte tematica, bibliografia sau locul de desfasurare a concursului față de anul trecut.