stiri, noutati & sfaturi medicale
Ministerul Sănătății a anunțat că începând de luna viitoare, vaccinarea fetiţelor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani se va putea realiza si prin intermediul cabinetelor de ginecologie şi a cabinetelor de planificare familială din sistemul sanitar, nu numai în cadrul cabinetelor şcolare şi ale medicilor de familie aşa cum era prevăzut până în present. În plus, şi femeile cu vârsta peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit în cadrul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog.
Noile măsuri au fost decise de către Ministerul Sănătăţii în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiilor de specialitate de medicină de familie şi obstetrică –ginecologie.
Până la data de 17 februarie 2010 au fost vaccinate un numar de: 11 731 fete cu varsta intre 12-14 ani, 3365 tinere cu varsta intre 15-19 ani și 1228 tinere cu varsta intre 20-24 ani. Vaccinarea este gratuită şi va continua şi în acest an.
Începând din luna noiembrie 2009, Ministerul Sănătăţii a demarat a doua-a campanie de vaccinare antiHPV, în urma rezultatelor studiului realizat la nivel naţional pentru evaluarea Campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare antiHPV. Conform acestuia, 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie de acţiune sunt de acord cu vaccinarea fetiţelor lor în vârstă de 12-14 ani. În luna decembrie 2009 s-a hotărât şi extinderea campaniei de vaccinare la toate fetele cuprinse în grupa de vârstă 12-24 ani, atât prin cabinetele medicale din unităţile de învăţământ, cât şi prin cabinetele medicilor de familie.
Studii clinice recente au arătat că vaccinul HPV este eficient și la categoria de vârstă 24-45 ani.
HPV sau virusul papilloma uman (HPV) este un virus ADN ce face parte din familia Papovaviridae şi care afectează pielea şi mucoasele organismului uman. Infecţia cu HPV este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală de pe glob. Sunt cunoscute peste 130 tipuri de HPV, dintre care 15 sunt asociate cu un risc înalt de apariţie a cancerului de col uterin. Diagnosticul infecţiei HPV se poate face prin testarea ADN-HPV, putându-se determina cu exactitate şi tulpina (sau tulpinile) infectante.